1. Cum te descrii în câteva cuvinte?

Personal, sunt o persoană deschisă, empatică, ceea ce mă ajută mult în job-ul de comunicator. Sunt bine organizată, atentă la detalii și foarte implicată în orice proiect profesional sau personal.

Când nu sunt la birou îmi place să fac sport, citesc măcar o carte pe lună,  mai ales cărți de dezvoltare personală, business, antreprenoriat; mai nou îmi place mult să ascult podcast-uri.

  1. Spune-ne câteva lucruri despre perioada studenției. Dacă ai putea (având experiența de acum) ai face ceva diferit ?

Nu prea am simțit perioada studenției pentru că am început chiar din primele luni de facultate cu internship-uri si apoi la un an distanța m-am angajat.

Însă, singurul lucru pe care îl regret și mi l-aș fi dorit să îl am atunci e mai mult curaj să plec la studii în alta țară. Sau măcar să citesc și să urmăresc ce fac alți oameni în alte țări și culturi. Pentru mine, sunt foarte importante cunoașterea și deschiderea. Cu cât iei contact cu alte culturi și civilizații, când te desprinzi de paradigmele societății în care te-ai născut, cu atât mai repede apare și descoperirea de sine, dar și maturitatea.

  1. De ce antreprenor și nu salariat?

Am fost si angajată, 6 ani chiar! Am ales drumul antreprenoriatului din 2013, dar înainte de toate am rămas specialistul în comunicare, consultantul care le oferă clienților perspective strategice, iar antreprenorul din mine vine ca un bonus din punct de vedere business pentru că mă pun mereu în papucii lor. Asta e important pentru clienți, dar si pentru mine.

  1. Cum ai ales idea de afacere?

Mi-am dorit să fiu jurnalist, visul meu era să apar pe sticlă, ceea ce am și făcut în timpul liceului, la televiziunea locală din orașul meu natal. De asta începuturile profesionale m-au dus în jurnalism, când am lucrat la o revistă de travel și la o agenție de știri. Am scris și pentru presa locală, am făcut câteva internship-uri la Realitatea TV și Național TV, așa am văzut cum se lucrează în spatele camerei și nu mi-a plăcut, mi-am dat seama că nu se pliază pe valorile mele.

În 2008 am intrat întâmplător într-o agenție de PR. Mi-a plăcut imediat, am muncit și am învățat mult și așa a început formarea mea ca specialist de comunicare. Mi s-a potrivit mănușă acest domeniu pentru că este mult mai complex decât jurnalismul. Omul de comunicare este ”all in one”, e un om integrat, are acces la mai multe industrii, informații, specializări. M-am simțit mai completă în PR.

Așa că dezvoltarea mea ca specialist a fost cea care m-a condus către ”ideea” primului business, o agenție de PR. Și în 2016 către al doilea business, o agenție de comunicare integrată. Iar astăzi am și o revista online de home & deco, design și arhitectura, https://hometalks.ro .

În antreprenoriat nu este atât de importantă ideea, ci mai degrabă execuția.

Și nu o zic doar eu. Peter Drucker spune că “Entrepreneurship is neither a science nor an art. It is a practice”

  1. Care au fost primii pași în direcția demarării afacerii?

Primii pași sunt întotdeauna cei legali 🙂

Dar la mine a fost diferit.

Primul pas a fost găsirea clientului, fără să îmi propun asta în schimb. Îmi căutam job și nu se lega nimic. M-am întâlnit cu un fost client la un eveniment, i-am spus că îmi fac agenție de PR și a zis că vrea să lucrăm pentru că avusesem o colaborare foarte bună pe vremea când eram angajată. Așa a apărut primul client, semnat pe un an de zile, cu fee lunar, recurent. Apoi a apărut și numele și entitatea juridică  🙂

  1. Cât de importantă este educația antreprenorială?

Educația antreprenorială cred că este de două feluri: formală și informală.

Eu nu am avut-o pe cea formală, doar pe cea informală. Adică de mică am avut inițiativa către independența financiară și găseam orice să vând. De la scoici culese de pe plajă și reviste, când eram foarte mică până la produse cosmetice și asigurări, în perioada liceului. Cred că te naști cu spiritul antreprenorial de independența decizională și financiară, dar e bine să adaugi și know how fie din studii, cărți și învățături proprii sau ale altora.

  1. Care au fost riscurile asumate la început?

Nu prea mă gândeam la riscuri la 27 de ani, am plecat la drum orbește, fără să mă gândesc prea mult la ”ce ar fi dacă..?”, cu prea multă încredere și multă naivitate. Nici nu prea aveam ce să risc..100 de euro înființarea firmei?

Voiam doar să fac proiecte bune, în care să mă implic 100%  și să  îmi pot plăti facturile.

Nu m-am gândit că îmi schimb complet modul de a trăi, de a gândi, de a lucra. Gândeam doar să mai atrag încă un client și încă un client. John Maxwell, cel mai cunoscut autor de cărți de leadership din lume, zicea că ”Viața este o chestiune de alegeri, că fiecare alegere pe care o faci, te face pe tine. ”

  1. Ce era diferit după primul an de business?

După primul an am închiriat un birou și am început angajări. Și începeam să mă prind care e diferența dintre angajat și antreprenor.

  1. Care a fost investiția inițială?

100 de euro înființarea firmei.

  1. Ce înseamnă un eșec în afaceri?

Pentru fiecare înseamnă diferit.

Pentru mine, eșecul poate fi considerat cedarea a 50% din acțiuni către partenera din primul business sau pierderea unui client sau multe altele pe care nici nu mi le mai amintesc, dar la acea vreme erau un capăt de țară.  Dar astăzi, toate așa zisele ”eșecuri” le privesc ca pe niște etape de creștere și învățare. Sunt norocoasă că am putut experimenta pentru ca astăzi sa fiu mai bună. Toți antreprenorii de succes din țări mai dezvoltate ca noi au ”eșuat” măcar într-un business. Dar au învățat și au evoluat. Pe principiul “try, fail, try again, fail better” 🙂

Societatea noastră din păcate blamează eșecul, dar el este bun, dacă știi cu ce atitudine să îl îmbrățișezi. Ca să ai succes trebuie să te confrunți cu eșecul, să înveți să pornești de la zero, cu ambiție, curaj și cu convingerea că în tine se găsesc resurse.

Pentru mine, succesul nu mai înseamnă ceea ce dețin, ci ceea ce am devenit.

  1. Transmite-ne 3 pași/sfaturi pe care le consideri esențiale în demararea unei afaceri.

Pe primul loc ar fi curajul și pasiunea/setea ”nebună”, care te face să muți munții din loc, acel ”WHY” interior al tău și numai al tău. Întreabă-te: cine sunt eu și unde îmi fuge inima? Am 15 ani de comunicare, de la universitate, internshipuri, workshopuri, proiecte pro bono, joburi, antreprenoriat, sunt 5.475 de zile si peste 43.000 de ore de lucru. Credeți că dacă nu mi-ar fi plăcut ce fac aș fi putut continua zi după zi?

Apoi aș zice încrederea în sine și apetitul la risc care sunt ca un combustibil ce te alimentează în fața fiecărui eșec mai mic sau mai mare.

Și nu în ultimul rând cunoașterea. Pentru că, cu cât știi mai mult, cu atât poți obține mai mult.

Niciodată nu vă opriți din învățat, indiferent ce înseamnă asta că ..citiți ceva,  că participați la un curs.. în fiecare lună dacă ați citi o carte, adică 300 de pagini, doar 10 pagini zilnic, adică cel mult 15 min, la finalul anului ați fi citit 12 cărți! Și dacă nu va place să citiți, descărcați-vă audio books și ascultați, sau uitați-vă la emisiuni, la înregistrări pe YouTube,etc.

Curiozități studenți UPB:

 Ionela Adriana -Facultatea de Științe Aplicate Anul I

Bună, Lidia! Ce ai făcut/faci atunci când simți că toată motivația ta de a ajunge într-un anumit punct cu toată munca pe care o depui, dispare ? Mi-aș dori să știu daca te-ai confruntat cu asta până acum și ce sfaturi ne-ai putea oferi?

Da, apar și zile în care parcă nu mai ești motivat. Important e să le accepți, să le lași să fie și să nu te învinuiești sau să îți vorbești urât pentru asta. În acele momente e bine să te conectezi cu poveștile altor oameni pentru că ele în sine te vor face să te gândești la situația ta. Și apoi să te întorci de ”De ce-ul” tău interior, ce anume te motivează, de ce vrei să faci ceea ce intenționezi, ce este în spatele acțiunii. Îți recomand să citești Simon Sinek – Start with WHY.

 

Viorela Grigore -Facultatea de Inginerie Medicală – Absolvent

Care a fost cea mai mare dificultate întâlnită și cum ai reușit să o depășești?

Cel mai greu moment a fost să renunț la prima agenție, a fost greu să mă desprind, apoi am înțeles prin mult lucru de auto cunoaștere că unele etape din viața vin tocmai pentru a ne transforma și a ne face mai buni, mai puternici sau mai curajoși. Fiecare are o lecție de învățat prin prisma dificultăților care îi apar în cale. Important e să ne oprim o secundă și să ne întrebăm – Ce trebuie să învăț eu din asta? Ce vrea să îmi arate situația asta?

Things happen for you, not against you

……………………………………………………………………….

Nu face parte din întrebări, dar aș vrea să recomand studenților să citească cărțile antreprenorilor și oamenilor de business de mai jos, dacă au cărți.  Dacă nu au încă nici o carte să urmărească podcast-urile lor, conturile de social media:

Tony Robbins

Robert Kiyosaki

Simon Sinek

Richard Brandson

Napoleon Hill Think and grow rich –

https://youtu.be/pIqO-LTvGyA

 

Waren Buffet

Peter Lynch

Steve Jobs

https://www.robertherjavec.com (este preferatul meu si ca imagine si ca om de business)

Ed Mylett – https://www.edmylett.com

Jim Kwik – https://jimkwik.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here