Joi, 14 noiembrie, de la ora 10:30, în cadrul Facultății de Inginerie Electrică (Universitatea Politehnica din București) va avea loc conferința de presă organizată cu ocazia inaugurării unui nou laborator care susține dezvoltarea profesională a studenților prin știință: laboratorul Honeywell – Monitorizarea și controlul proceselor industriale, dotat cu cele mai noi soluții folosite în proiectele de automatizare.Acesta a fost realizat cu sprijinul financiar al companiei Honeywell si prin implicarea activă și susținută a membrielor Departamentului de Masurari, Aparate Electrice si Convertoare Statice (DMAECS), din cadrul Facultății de Inginerie Electrică, condus de domnul Prof.univ.dr.ing. Sorin Dan GRIGORESCU care a fost sprijinit activ de doamna Prof.univ.dr.ing. Claudia POPESCU și Prof.dr.ing. George SERIȚAN dar și de ceilalți membri ai Departamentului. Evenimentul de lansare va fi marcat de prezenta Domnilor Ronald Binkofski, Președinte Honeywell pentru Europa Centrală și de Est și Mihnea Costoiu, Rector al Universității Politehnica din București cărorali se vor alătura atât reprezentanții ai comunității academice cât și partenerii noștri de la Honeywell România.Noul laborator universitar, primul de acest tip din România, va oferi, pentru studenții facultății, acces la toate softurile și aplicațiile companiei Honeywell, folosite în domeniul industrial.Investiţia în noul laborator, va permite studenţilor să simuleze şi să testeze tehnologiile Honeywell folosite în activitățile de control, mentenanță și automatizare din cadrul proceselor industriale. Acestea îi vor ajuta să se pregătească pentru o carieră în inginerie în linie cu cerinţele piaței muncii, completând cunoștințele teoretice de specialitate cu experiența practică solicitată în zona de business.